E foarte multa ceata in Bucuresti.
De la geamul biroului meu abia daca se distinge cladirea de vis-a-vis. De ce e asa de multa ceata?
Clubul micilor astronomi trebuie sa fie furios iar poetii care or sa caute luna in curand o sa-si franga gaturile de la atata bajbait.

Dar asta nu e o ceata obisnuita. E una care ascunde monstrii si naluci. Da, se ascund in voalul gri si rece, respirand cu abur gros si umed. Daca te uiti indeajuns de atent inspre punctul care delimiteaza zona vizuala de misterul celor care traiesc in ceata, o sa le simti emotiile. Emotii lipsite de procese cognitive, doar salbaticie fara memorie sau speranta.
Creaturile se hranesc cu amintirile si sperantele tale.

Lucrez la un aparat de colectare a amintirilor. Daca o sa functioneze, o sa pot stoca toate amintirile tale pierdute intr-o nuca. Ai sa porti mereu amintirile cu tine si o sa ai la indemana toate datele de nastere ale prietenilor tai.
Cand vei fi uitat lucrurile care crezi tu ca sunt mai importante o sa trebuiasca doar sa mai iei o bucata din nuca si iti vei aminti.

Maine se anunta cer senin.
Maine o sa lucrez la aparatul de uitat.